Jurnal: Rezoluții literare

Deja au trecut două săptămâni din noul an, deci avântul celor care și-au propus rezoluții pentru 2019 e încă destul de mare. Eu mi-am setat un obiectiv destul de simplu: să-mi cumpăr o bicicletă. Dar asta nu înseamnă că nu am și alte țeluri, însă am încercat să nu le leg prea mult de noul an sau de vreo dată fixă, ci să le iau pas cu pas, zi după zi.

De aceea, voiam să vă împărtășesc două obiective literare pe care eu mi le propun constant și modul cum reușesc să mă țin de ele.

1. Să citesc mai mult.

Cred că fiecare iubitor de lectură își dorește să citească cât de mult posibil. Însă e complicat să jonglăm cu școala/job-ul, hobby-urile, timpul petrecut cu cei dragi, obligațiile zilnice și să ne mai rămână și timp de citit. În plus, dacă îmi setez diverse obiective și termene limită prea stricte, mă simt presată să citesc mai mult și mai repede. Așa, hobby-ul se transformă în obligație, ceea ce îmi răpește toată plăcerea lecturii. Totuși, încerc să strecor zilnic câteva pagini citite, care la final de săptămână se adună într-o carte terminată. Asta înseamnă aproximativ 50 de cărți pe an, care mi se pare un număr rezonabil :) În plus, mă ajută mult și:

  • #10minutesreadingchallenge - este un proiect al Andreei Chiuaru, în care ne provoacă să ne găsim zilnic 10 minute în care să citim (nu neapărat 10 minute o dată, ci și două pauze de câte 5 minute sau mai multe pauze mai mici. Ideea e să profităm de orice moment liber). Din experiența mea, un astfel de sistem funcționează. Și îl folosesc cu drag de ani de zile, pentru că atunci când am început facultatea, am rămas cu foarte puțin timp liber. Atunci am început să nu mai plec de acasă fără o carte pe care să o pot citi la metrou, în autobuz, la cozile de la magazine, în pauzele de la facultate și oricând aveam măcar două minute libere.

  • #3cărți - deseori, când termin o carte mi-e greu s-o aleg pe următoarea. Am mult prea multe romane necitite, așa că simt că le fac o nedreptate tuturor celor pe care le ignor atunci când încep o carte nouă. Mi s-a întâmplat ca asta să mă țină departe de citit și o săptămână întreagă. De aceea, la începutul fiecărei luni aleg #3cărți pe care să le citesc în acea lună. Numărul e suficient de mare cât să nu mă simt la fel de vinovată când aleg (pentru că mai multe cărți au oportunitatea să nu mai stea necitite în bibliotecă) și suficient de mic cât să nu mă simt presată de-a lungul lunii (așa că nu ajung să citesc din obligație).

2. Să ies din zona de confort

Uneori, îmi place să mă provoc singură atunci când vine vorba de lectură (și de viață, în general). În principiu, deja știu cam ce genuri literare prefer și știu să-mi aleg cărțile care o să-mi placă. Așa, citesc destul de des cărți extraordinare. Totuși, în afara genului meu preferat se află multe romane care au potențialul de a fi extraordinare. De aceea, îmi place să experimentez. Nu prea des, dar de câteva ori pe an pot încerca și altceva în afară de SF&Fantasy.

Însă, desigur, nu vreau să fiu dezamăgită. Așa că am câteva lucruri care mă ajută:

  • Cluburile de lectură - de cele mai multe ori, cei care propun cărțile la aceste cluburi le-au citit sau le cunosc suficient de bine cât să fii relativ sigur că va fi o carte bună. E posibil să nu fie pe gustul tău, e posibil să-ți displacă. Însă dacă citești singur o carte care nu-ți place, nu prea ai ce face după ce ai terminat-o. În schimb, dacă e vorba de un club de lectură, faptul că ți-a displăcut va face discuția mai interesantă. În plus, la astfel de evenimente ai ocazia să cunoști alți cititori și să legi prietenii care se vor lăsa cu multe recomandări de lectură!

    • Pe 28 ianuarie la ora 19:00, are loc Clubul de Lectură Nemira. Discutăm despre Frumoasele adormite, o carte destul de mare ca număr de pagini. Totuși, folosindu-mă de ideile de mai sus, am terminat-o în 6 zile și pot să-ți spun că e superbă și că se citește foarte repede! Așa că dacă o comanzi azi, o s-o ai în bibliotecă până vineri și o să o termini de citit la timp pentru club :)

  • Evenimentele literare - nu numai că un eveniment „în carne și oase” mă scoate din zona mea de confort social, dar îmi dă ocazia să cunosc autori noi. Și o dată ce cunoști o persoană care îți place, parcă ai vrea să-i încerci și cărțile. Așa am ajuns să citesc o grămadă de autori români… și să particip la și mai multe evenimente literare.

    • O să aibă loc numeroase lansări și întâlniri cu cititorii în lunile care urmează, dar eu personal număr zilele până la târgul de carte Final Frontier. Pentru că fac parte din echipa de organizare pot să vă dau un mic indiciu și să vă spun că va avea loc în prima parte a lunii aprilie, dar rămâne între noi, da? Între timp, stați cu ochii pe facebook, care e o resursă nelimitată de evenimente faine. Sau, de ce nu, organizați voi unul :D

Voi ce rezoluții literare aveți? Și ce vă ajută să le îndepliniți?


Recenzie: Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey

Mi-am dat seama că e vorba despre o poveste surprinzătoare de când am citit primul capitol al cărții pe site-ul Anei Mănescu (traducătoarea volumului). Însă chiar și așa, nu m-am așteptat la un roman atât de cald și de înduioșător, cu un protagonist care nu numai că te fascinează, dar îți devine simpatic din primele clipe.

Povestea:

Weylyn Grey s-a născut în mijlocul unui viscol… care a durat doar câteva minute, în mijlocul verii. Tot restul vieții sale a fost la fel de ieșit din comun: a rămas orfan destul de tânăr, așa că a plecat în pădurea care începea în spatele casei sale. Nu a plecat singur, ci alături de haita de lupi cu care se împrietenise.

A trăit alături de ei până când au rămas fără vânat în împrejurimi, apoi, refuzând să plece, s-a împrietenit cu fiica măcelarului de la care cumpăra carne pentru haita lui. Însă banii rămași de la părinți s-au terminat repede și abia atunci a început aventura.

Părerea mea:

Am iubit Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey. E o carte incredibil de captivantă și i se potrivește perfect clișeul cu „n-am putut-o lăsa din mână”. Pur și simplu nu mi-am dorit să mă opresc. Are un farmec aparte pentru că e plină de magie și de căldură și de oameni frumoși, care vor să-l primească pe Weylyn în viața lor pentru că e un om deosebit pe care vor să-l ajute. Citind, îți dorești să nu pleci niciodată din povestea lui, dar cumva ți-ai dori și să-și găsească finalul fericit mai repede, pentru că îl merită.

Weylyn e un personaj fascinant. Are o naivitate și o sinceritate care te topesc, dar e în același timp matur și pragmatic. Viața l-a modelat altfel încât să trebuiască să învețe să aibă grijă de el foarte devreme, dar în același timp l-a ferit de fățărnicia și de măștile lumii oamenilor. Totuși, nu e un personaj perfect. Îi e foarte greu să accepte magia care îl înconjoară, așa că ajunge să se teamă de ea. Vrea să-și găsească locul printre oameni, dar atunci când situația devine dificilă, alege calea sălbăticiei până când singurătatea îl împinge înapoi printre oameni. Nu-l condamn, dimpotrivă, îl înțeleg perfect. Și mie mi-ar plăcea să pot fugi de tot și de toate și să trăiesc într-o cabană din pădure din când în când. Dar chiar dacă aș putea avea internet acolo, tot e greu să convingi un curier să livreze cărți într-o peșteră plină de lupi, nu? :))

Revenind la roman, Weylyn nu e singurul personaj fascinant. Majoritatea poveștii e scrisă din perspectiva celor care l-au cunoscut, care sunt genul acela de oameni care îți cresc încrederea în umanitate. Sunt persoane cu un suflet bun (chiar dacă unii dintre ei se arată duri), care vor să ajute un băiat rătăcit… pentru că se regăsesc puțin în el. Într-un fel, toți sunt niște oameni rătăciți, care își caută haita. Și prezența lui Weylyn îi ajută pe toți. Unora chiar le schimbă viața pentru totdeauna, cum e Mary Jane, fiica măcelarului despre care v-am povestit în descriere.

Atmosfera romanului e la fel de magică precum Weylyn: subtilă, dar extraordinară. Totul pare normal, până când nu mai e, până când devine absolut fantastic. Dar mie mi s-a părut un fantastic credibil. Nu e explicat, nu e deloc logic, pur și simplu e. Și dacă accepți asta, dacă accepți puterile lui Weylyn, atunci acea notă fantastică în jurul căreia se învârte povestea o să rezoneze cu copilul din tine care a încercat să mute lucruri cu puterea minții, doar ca să vadă dacă nu cumva magia există, dacă nu cumva chiar tu ești magic.

Recomand Extraordinarele circumstanțe ale vieții lui Weylyn Grey tuturor celor care au făcut asta când erau copii, tuturor celor care cred că ar putea exista magie în lumea din jurul lor. De asemenea, o recomand celor care simt că încă nu și-au găsit locul, care s-au simțit respinși sau care au simțit că nu sunt de-ajuns. O să vă placă mult, vă garantez.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Herg Benet sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.


#3cărți de citit în ianuarie

Pentru mine, luna ianuarie e luna obiectivelor bifate, luna în care încerc să le fac pe toate astfel încât să am spor tot anul care vine. Bineînțeles, am învățat de-a lungul timpului că lucrurile nu funcționează așa. Doar pentru că în prima lună din an reușesc să dorm după un program fix, să fiu atentă la ceea ce mănânc și să fac suficientă mișcare nu înseamnă că se va întâmpla automat și-n restul timpului. Așa că am renunțat la a-mi seta obiective de neatins și am încercat să iau lucrurile pas cu pas, zi după zi, ritual după ritual.

Totuși, încă îmi place ca ianuarie să vină cu o mică provocare în plus, așa că am decis că luna aceasta voi încerca să citesc #3cărți mari, impunătoare, care să-mi garanteze că voi petrece câteva zile bune în lumile fantastice dintre pagini:


Frumoasele adormite

După IT, nu pot spune că ard de nerăbdare să mai citesc un roman de King (mi-a plăcut enorm, dar m-a și speriat groaznic, așa că aș fi vrut o pauză mai lungă). Totuși, cartea a fost aleasă pentru Clubul de Lectură Nemira de la final de lună, așa că deja am început să o citesc și momentan nu regret decizia :)

Detalii despre carte aici.

 

Urmașii de sânge și os

Am tot văzut cartea asta pe Bookstagram, așa că am vrut să aflu mai multe și îmi place mult ideea romanului. Este povestea unei tinere care vrea să aducă magia înapoi poporului ei, ceea ce mi se pare foarte promițător! Am comandat cartea cu câteva luni în urmă, așa că a petrecut ceva timp în bibliotecă așteptându-mă.

Detalii despre carte aici.

 

Omul focului

Alt volum care stă necitit de prea mult timp. Abia așteptam romanul acetsa încă de când ne-a citit Alex Voicescu din el la Final Frontier, așa că mi-am luat cartea de cum am văzut-o la Gaudeamus. Dar am tot amânat-o pentru că am decis pe final de an să citesc cărți mai subțirele. Acum însă e momentul cărămizilor :))

Detalii despre carte aici.


Tu ce citești în ianuarie?


Leapșa: 2018 review

rip_2018.png

Noul an a început de câteva zile și a venit momentul să ies din hibernare. Pentru că 2018 mi s-a părut un an destul de obositor, am ales să profit de concediul de început de an ca să mă relaxez, așa că am încercat să-mi petrec timpul departe de telefon și de laptop. Am revăzut toate cele 8 filme din seria Harry Potter, așa că mi-am reîncărcat bateriile din plin. Totuși, înainte de a privi către 2019, vreau să mă uit la anul care s-a încheiat și să-i fac un mic rezumat. Așa că mai jos am răspuns la deja-tradiționala leapșă de final de an, pe care sper s-o preia și Andreea, Teo, Dede și Onisim.

1) Câte cărţi ai citit în 2018?

Anul trecut am citit doar 52 de cărți, deși mi-ar fi plăcut să ajung la 60. Totuși mi-am propus 50 la început de an și am depășit acest număr, așa că sunt destul de mulțumită. Oricum, așa arată anul 2018 în cărți pentru mine.

2) Dintre ele, care au fost cele mai memorabile (în sensul bun)?

Copiii timpului este de departe cea mai bună carte pe care am citit-o anul trecut. E un SF exact pe gustul meu, are doza aceea de fantastic care te face să te simți ca un copil care descoperă lumea. Și, desigur, totul e combinat cu o serie de circumstanțe care să facă povestea plauzibilă și posibilă din punct de vedere științific. Alte titluri memorabile ar fi: Puterea (o distopie genială), Wildcards (cel mai bine scris volum colectiv pe care l-am citit vreodată) și Apusul (dacă viitorul e predestinat, aș vrea să fie cel descris aici. E suficient de negru cât să fie realist, dar suficient de optimist cât să merite trăit).

3) Care e cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit în 2018?

„Prețul plătit pentru a fi destul de inteligent ca să devii prima specie conștientă de existența cosmosului este capacitatea de a simți un univers întreg de întunecare”
Câteva motive să iubești viața de Matt Haig

4) Ce carte citită în 2018 ţi-a displăcut/te-a dezamăgit cel mai tare?

Anul trecut am încercat să nu am așteptări prea mari de la cărți. Am vrut să mai ies din zona mea de confort literar, așa că nu mi-am imaginat că fiecare carte citită o să mă impresioneze… și deseori, chiar mi-au plăcut cărțile pe care le-am încercat. Așa că singurele dezamăgiri au fost romanele citite pentru Blogosfera SF&F în prima parte a anului trecut, despre care am scris atunci. Dar chiar și așa, am învățat ceva citind acele romane: doar pentru că o editură pune un titlu în colecția lor de SF nu înseamnă că știu ce presupune un volum SF reușit. Așa că am decis să nu mai experimentez prea tare cu genul meu preferat și să aleg pe cât posibil titluri ale editurilor care mi-au oferit până acum lecturi de calitate.

5) Ai participat la vreun eveniment literar anul trecut (lansare, târg de carte etc)? Dacă da, care a fost preferatul tău?

Și anul acesta am participat la toate târgurile, lansările și evenimentele literare la care am putut ajunge. Majoritatea mi-au plăcut mult, așa că mi-e greu să numesc un preferat, dar voi alege cele două ediții de Shop my library organizate de Andreea, unde am avut ocazia să vorbesc cu cititori fantastici pe care abia aștept să-i revăd (și unde am cunoscut-o pe Ioana, care e o persoană minunată!)

6) Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2018?

Am menționat la începutul articolului că am revăzut filmele din seria Harry Potter. La primele 5 m-am uitat în ultimele zile ale anului trecut și mi se par în continuare pur și simplu superbe. Nu perfecte, ci superbe. Dintre filmele apărute anul trecut, voi alege Black Panther și Bohemian Rhapsody.

7) Ce cuvânt rezumă cel mai bine anul 2018 pentru tine?

Căutare. După ce am terminat facultatea în 2017, viața mea s-a schimbat complet. De aceea, anul trecut am încercat să-mi caut echilibrul și locul, să-mi pun la punct micile și marile detalii. N-am ajuns la finalul acestei călătorii, dar am făcut câțiva pași destul de importanți pentru mine, așa că deși n-am găsit vreun răspuns, m-am bucurat de procesul de a căuta.

8) E vreun moment de anul trecut pe care nu vrei să-l uiţi?

Momente am mereu o mulțime, prinse între paginile jurnalului personal sau în poze păstrate în telefon. Anul acesta am încercat să apreciez mai mult momentele mici, plimbările prin parc, prăjiturile împărțite în doi, zâmbetele, o seară citind împreună, popcornul la filmele văzute de acasă… Pe acestea le remomerez în zilele mai dificile.

Totuși, sunt și momente mari: câteva zile petrecute cu sora mea în Londra, excursia de după Crăciun de la Bușteni cu toți cei dragi, întâlnirea cu bloggerii din vinerea Gaudeamusului, ziua petrecută la Therme și participările la Shop my library și la Secret Santa Blogger Edition.

9) Ce dorinţă ţi s-a împlinit în 2018?

Mi-am găsit curajul de a merge la psiholog și am descoperit că nu-ți trebuie deloc curaj. Acțiunea asta de a merge să stai de vorbă despre tine cu o persoană specializată e înconjurată de foarte multe prejudecăți de care m-am lovit și eu. Dar în realitate, e doar cea mai bună metodă de a te cunoaște, înțelege și accepta pe tine însuți. Absolut toți avem o grămadă de lucruri în trecutul nostru care ne-au afectat în moduri pe care nu le putem mereu înțelege sau accepta. Un psiholog te ajută să le vezi și să le pricepi. Și a căuta să te descoperi nu e un semn de slăbiciune sau de nebunie, nu e un moft sau un motiv de îndoială. E pur și simplu un semn că vrei să te înțelegi mai bine.

10) Scrie o dorinţă pentru anul 2019.

Să-mi cumpăr o bicicletă. Serios, asta vreau să fac anul acesta. Nimic complicat, nimic motivațional, nimic profund. Vreau o bicicletă pliabilă din Decathlon cu care să pot ieși în weekend în parc :)

Vă urez un an nou fain, plin de cărți bune și de obiective împlinite!


Recenzie: Câteva motive să iubești viața

Citind Câteva motive să iubești viața, mi-am dat seama că e foarte greu de încadrat în vreo categorie de cărți. Nu e nici o biografie, nu tocmai, nu e nici un volum de dezvoltare personală și nu e nici un jurnal. Este un fel de combinație de sfaturi și povești ale experienței autorului în lupta sa cu depresia. E o carte care să te ajute să înțelegi că dacă te simți prizonier în propria minte, nu ești singur și că ajutorul există, lucru care te poate îmboldi să-l cauți. Ceea ce e primul pas spre vindecare, după părerea mea.

Povestea:

Matt Haig avea 24 de ani când a realizat că suferă de depresie. Și-a dorit să moară, dar n-a făcut-o. A trăit, în schimb. A trăit cu depresia și cu anxietatea, a înfruntat teama paralizantă și gândurile sinucigașe, atacurile de panică și stigmatul problemelor mentale. A reușit să se ridice și acum ne povestește despre cum a făcut asta. Și o face într-un mod sincer și deschis, cu cărțile pe față.

Părerea mea:

În mod clar, depresia nu arată la fel pentru toată lumea. Pentru Matt, a fost o cădere bruscă, inexplicabilă. Retrospectiv, a descoperit că au existat indicii, dar nu a știut să le interpreteze astfel. Din punctul lui de vedere, pur și simplu s-a trezit într-o zi și a descoperit că e la capătul puterilor, sau chiar dincolo de el. Lucrurile simple au devenit monstruoase. A merge până la magazinul din colț a devenit o luptă. Mintea i s-a transformat într-o închisoare. Și a trăit cu toate astea.

Mi-a plăcut enorm cartea pentru că abordează direct stigmatul din jurul bolilor minții. Depresia și anxietatea sunt deseori sunt văzute ca fiind un moft. „Gândește pozitiv” e un sfat oferit cu atâta nonșalanță unor oameni care suferă inimaginabil de mult. În interiorul unei persoane suferinde, agonia e ceva la ordinea zilei. Și acest volum ne explică exact cum stau lucrurile. Dacă nu ai suferit niciodată de depresie sau anxietate, e un volum care te ajută să înțelegi cum se manifestă aceste boli. Nu e un compendiu de medicină, e doar experiența unui om care a trecut prin asta, dar e suficient ca să explice de ce unii oameni nu pot „gândi pozitiv”.

„Prețul plătit pentru a fi destul de inteligent ca să devii prima specie conștientă de existența cosmosului este capacitatea de a simți un univers întreg de întunecare”
Câteva motive să iubești viața de Matt Haig

Și dacă totuși ai suferit de depresie, anxietate sau amândouă, indiferent în ce grad, cartea asta îți demonstrează că nu ești singur. Ceea ce trăiești nu ți se pare, nu e o stare trecătoare (deși trece, cu ajutorul potrivit), nu înnebunești și nu e anormal. Există cauze clare și efecte normale, chiar dacă nu sunt palpabile. Nimeni nu-ți poate pune un stetoscop peste suflet ca să-i audă agonia, dar asta n-o face mai puțin reală. Și milioane de oameni trec prin asta zilnic. În grade diferite, pentru că agonia are și ea trepte. Dar dacă tu simți că îți explodează pieptul în timp ce alții cred că o să explodeze cu totul, nu înseamnă că ești singur… sau că problema ta e mai puțin importantă. De asta mi se pare un volum excepțional, pentru că exact acesta e sentimentul cu care rămâi: ceea ce ți se întâmplă e normal, chiar dacă nu ai simțit exact aceleași lucruri ca Matt. Mesajul e că mulți trecem prin asta și că ajutorul există.

Totuși, la capitolul sfaturi, eu am simțit o lipsă. Ele sunt extraordinar de bune, în marea lor majoritate, dar eu am avut impresia că Matt s-a bazat extraordinar de mult pe a încerca să-și impună lucruri. Nu putea funcționa, dar și-a impus s-o facă. S-a forțat să meargă la magazin, spre exemplu, deși corpul său îi spunea să n-o facă. Asta este o metodă de a te ridica, și funcționează. Și eu am folosit-o când n-am mai putut. Mi-am impus să fac niște lucruri, am strâns din dinți și le-am făcut. Nu spun că nu funcționează, oricum nu sunt în măsură să dau sfaturi. Dar cred că există metode mai bune. De fapt, trec printr-un proces în care învăț să-mi ascult corpul și să fac ceea ce are el nevoie. Uneori merge, alteori nu, uneori trebuie să faci lucruri împotriva voinței tale curente pentru că beneficiile viitoare merită. Dar există și alte metode decât să tragi de tine cu toată forța voinței.

Și pe lângă asta, mi-ar fi plăcut să recomande mersul la psiholog, măcar o dată. Bine, înțeleg că sistemul lor medical e diferit de al nostru și medicii lor de familie se ocupă și de minte, nu doar de corp. Totuși, vreau să recomand eu asta: dacă simți că nu mai poți, că emoțiile sau gândurile îți scapă de sub control, că lucrurile simple cum ar fi datul jos din pat sunt brusc extrem de dificile, atunci încearcă să vorbești cu un profesionist despre asta. Vorbitul ajută. Și a merge la psiholog nu înseamnă neapărat că suferi de ceva, că ești bolnav, nebun sau anormal. Înseamnă pur și simplu că vrei să te cunoști și să te înțelegi mai bine pe tine însuți. E ca un curs intensiv de dezvoltare personală, care pleacă de la cunoașterea sinelui. Și ceea ce vei descoperi poate fi incredibil de util.

Vă recomand Câteva motive să iubești viața cu mare drag, indiferent dacă ați suferit vreodată de vreo boală mintală sau nu, indiferent dacă credeți în ele sau nu. Pur și simplu e o ocazie de a descoperi experiența unui om ajuns în cel mai de jos punct al vieții sale. E ceva ce ar trebui cu toți să citim pentru că e scris simplu, deschis, și te ajută să înțelegi prin ce pot trece alții… sau te ajută să înțelegi mai bine lucrurile prin care ai trecut tu însuți. Cred că indiferent ce îți place să citești, această carte te va face puțin mai empatic. Și e mare nevoie de mai multă empatie pe lumea asta.

Cartea poate fi cumpărată de pe site-ul editurii Nemira sau din librării online precum Libris sau Cartepedia.